The Four Horsemen (3) – Christopher Hitchens

Posted by MeSSeR on Jan 30, 2012 | 5 comments

Christopher Eric Hitchens (n. 13 aprilie 1949, Portsmouth, Regatul Unit, d. 15 decembrie 2011, Houston, SUA) a fost un scriitor, critic literar și jurnalist anglo-american. Articolele sale au apărut în reviste precum The Atlantic, Vanity Fair, Slate, World Affairs, The Nation, Free Inquiry și altele. Era un ateu declarat, cunoscut, alături de Richard Dawkins, Sam Harris și Daniel Dennett, pentru poziția sa intransigentă față de religie și pentru susținerea ideilor Iluminismului, considerând conceptul de divinitate ca fiind unul esențialmente totalitarist. A scris numeroase cărți biografice, declarându-se admirator al lui George Orwell, Thomas Paine, și Thomas Jefferson, fiind în același timp un critic vehement al maicii Tereza, al soților Bill și Hillary Clinton, precum și al lui Henry Kissinger. – Wikipedia –

Cu puțin timp înainte de a muri de cancer esofagian, întrebat fiind dacă în prezența unui asemenea deznodămînt iminent n-ar putea deveni tentat să creadă aici într-un zeu de dincolo, Hitchens a răspuns că asta ar fi o ipoteză de discutat doar dacă s-ar afla sub efectul unei medicații violente, atunci cînd cu greu s-ar mai putea defini ca fiind el însuși.
În stadiu de „legumă“ ți se poate întîmpla orice, inclusiv să ai revelația finală. „Și dacă, totuși, există?“ – „Ce-aș putea să spun? Sînt un om căruia îi plac surprizele“.
Nu cunosc intelectual, activist sau om de știință care să fi demolat edificiul imposturii religioase cu virulența cu care a făcut-o Hitchens. Și nu cred că eventuala mea ignoranță e cea care îl pune pe un piedestal nemeritat. Accept însă că eventuala mea ignoranță și stîngăcia în traducere diluează dramatic stilul și eleganța unui autor pe care nici o editură românească nu l-a considerat demn de publicare. Ceea ce, într-o țară care se îndreaptă galopant către fundamentalismul ortodox, e perfect explicabil.
Christopher Hitchens a fost un bon vivant și și-a recunoscut deschis excesele. Așa cum el însuși obișnuia să spună, i-a plăcut să-și trăiască viața ca o lumînare aprinsă la ambele capete. Și ce lumină frumoasă a dat…

God is not great. How religion poisons everything¹
Există patru argumente ireductibile împotriva credinței religioase: primul ar fi că prezintă într-un mod absolut fals originile omului și ale Universului. Apoi că, tocmai din cauza acestei prime erori fundamentale, reușește să combine servilitatea extremă cu solipsismul² extrem. Al treilea – este în același timp cauza și efectul unei periculoase discriminări sexuale. Și, în fine, credința religioasă se bazează în ultimă instanță pe wishful thinking.
Nu cred că e o aroganță din partea mea să afirm că am descoperit aceste patru argumente încă de la vîrsta pubertății (împreună cu un adevăr mult mai brutal și mult mai evident, și anume că religia este folosită de către cei aflați la putere pentru a se auto-investi cu autoritate). Sînt sigur că milioane de alți oameni, în condiții similare, au ajuns la concluzii similare. I-am întîlnit de-a lungul timpului în sute de locuri din zeci de țări. Mulți dintre ei nu au crezut niciodată, iar mulți dintre ei au abandonat credința după mari frămîntări interioare. […]
Iată despre ce este vorba în legătură cu mine și colegii mei întru gîndire: „credința“ noastră nu este o credință. Principiile noastre nu sînt religie. Nu ne bazăm exclusiv pe știință și rațiune – acestea sînt doar necesare, nu și suficiente –, dar respingem tot ceea ce contrazice știința sau jignește rațiunea. Putem fi diferiți în privința multor lucruri, dar ceea ce toți respectăm sînt gîndirea critică, toleranța și perseverența în susținerea propriilor idei. Nu ne agățăm dogmatic de convingerile noastre: dezacordul dintre Stephen Jay Gould și Richard Dawkins pe marginea „evoluției punctuale“ și a lacunelor din teoria post-darwinistă este unul foarte extins și foarte profund, însă el își va găsi rezolvarea prin dovezi și raționament, nu prin eliminarea din discuție a celuilalt.
Nu sîntem imuni la predispoziția nativă pentru minune, mister și contemplare: avem muzica și literatura și credem că Shakespeare, Tolstoi, Schiller, Dostoievski sau George Eliot rezolvă marile dileme morale mult mai bine decît o fac povestioarele mitice ale cărților sfinte. Nu scriptura, ci literatura este cea care ajută mintea și – în lipsa altei metafore – sufletul.
Noi nu credem în rai sau în iad. Cu toate acestea, nici o statistică nu va putea vreodată demonstra că fără aceste promisiuni sau amenințări sîntem mai lacomi sau mai violenți decît credincioșii. De fapt, dacă s-ar face o asemenea statistică, sînt sigur că rezultatele ei ar fi exact invers. Sîntem împăcați cu gîndul că trăim o singură dată prin noi înșine, doar copiii noștri ne „continuă“ viețile, iar pentru ei și pentru propriile lor vieți ne dăm bucuroși la o parte. Ne gîndim că oamenii, din momentul în care ar înțelege adevărul scurtei și frămîntatei lor vieți, ar fi mai buni unul cu celălalt, nu mai răi. Știm cu certitudine că putem trăi corect și moral fără religie. Știm la fel de bine și cît adevăr stă în afirmația reciprocă – aceea că religia nu doar a determinat o mulțime de oameni să se poarte la fel de bine sau la fel de rău ca oricare altul, dar le-a oferit ocazia să-și justifice comportamente care l-ar face pe orice adept al purificării etnice să ridice din sprîncene și ar înroși de rușine obrazul oricărei curve.[…]

Cea mai blîndă critică la adresa religiei este în același timp cea mai radicală și cea mai devastatoare: religia e un produs al omului. Nici chiar cei care au fabricat-o nu pot cădea de acord în privința a ceea ce au spus sau făcut profeții, mîntuitorii și mentorii. Cu atît mai puțin pot spera să ne explice „înțelesul“ ultimelor descoperiri sau realizări care, la început, au fost împiedicate sau denunțate de către religiile lor. Și cu toate astea credincioșii pretind că știu! Nu doar că știu, dar că știu totul. Nu doar știu că Dumnezeu există, că a creat și supervizat întreaga operațiune, dar știu de asemenea și ceea ce vrea de la noi – plecînd de la alimentație și terminînd cu morala sexuală. Cu alte cuvinte, într-o discuție amplă și complicată în care știm din ce în ce mai puțin despre din ce în ce mai mult și din care – totuși – putem spera să ieșim mai luminați pe măsură ce discutăm, există o facțiune (ea însăși compusă din facțiuni ce se războiesc unele cu altele) care are impertinența să ne spună că avem deja toată informația de care avem nevoie. Asemenea prostie, combinată cu asemenea aroganță, ar fi de ajuns pentru a exclude credința din dezbatere. Cel care e sigur și pretinde că are garanția divină pentru siguranța lui aparține deja copilăriei speciei noastre. Va fi, poate, o despărțire lungă. Însă ea a început și, ca toate despărțirile, nu e reversibilă.

Argumentul bazat pe credință reprezintă fundamentul și originea tuturor argumentelor, pentru că el este începutul – și nu sfîrșitul – tuturor argumentelor din filosofie, știință, istorie și natura umană. Este, de asemenea, începutul – și în nici un caz sfîrșitul – tuturor disputelor despre bunăstare și o societate corectă. Credința religioasă nu poate fi eradicată, tocmai pentru că sîntem ființe aflate în plină evoluție. Ea nu va dispărea pînă cînd nu ne vom învinge teama de moarte, de întuneric, de necunoscut sau teama de celălalt. Din acest motiv n-o voi „interzice“ nici dacă aș putea. Foarte generos din partea mea, ați putea spune. Este însă religia capabilă să-mi acorde aceeași indulgență? Întreb asta pentru că există o diferență majoră între mine și prietenii mei credincioși, iar prietenii mei credincioși sînt suficient de sinceri ca să o accepte. Aș fi mulțumit să merg la petrecerile de bar-mitzvah ale copiilor lor, să admir catedralele lor gotice, să le respect convingerea conform căreia Coranul a fost dictat – exclusiv în arabă – unui neguțător semi-analfabet, sau să mă arăt interesat de rugăciunile Wicca, Hindu sau Jain. Făcînd toate astea, n-aș insista prea mult pe prezumția de politețe reciprocă, aceea ca în schimb ei să mă lase în pace. Pentru că religia nu e în stare de așa ceva. Chiar în timp ce scriu aceste rînduri și în timp ce le citiți, oamenii credinței plănuiesc în felurite moduri distrugerea noastră și distrugerea tuturor realizărilor umane obținute cu greu. Religia otrăvește totul.