Prăpastia

Acum 18 ani, cam pe la ora asta, începea la Timişoara ceea ce avea să fie etichetat în cele mai multe şi diferite feluri: revoluţia, complotul intern, intervenţia CIA/Mossad/MI5, trădarea eşalonului doi etc. Cei mai mulţi dintre judecătorii evenimentului s-au străduit să impună o anumită etichetă. Puţini s-au gîndit că nici una dintre variante nu rezistă de una singură şi că numai o combinaţie – fie ea şi neomogenă – a tuturor versiunilor oferă răspunsuri la majoritatea întrebărilor.
Însă problema mea nu e asta. Realizez brusc că au ajuns la majorat cei care se năşteau în ’89. Şi realizez că, de multe ori, intrînd în dialog offline sau online cu aceşti oameni, există un singur lucru despre care nu putem dialoga: perioada de dinainte. Mă rog… există mai multe subiecte pe care nu le pot aborda în conversaţiile cu ei, dar aici e vorba de o imposibilitate structurală. Pur şi simplu, ei nu pot reproduce mental ceea ce pentru mine reprezintă amintiri mai mult sau mai puţin vii. Fiecare dintre noi se consideră avantajat de postura lui, handicapul se află întotdeauna de partea cealaltă.
Nu e neapărat bine sau rău. E însă nemaipomenit de interesant şi o ocazie unică. Cred că sîntem norocoşi şi noi şi ei. Ei, poate, ceva mai norocoşi…