Un vis

Azi-noapte am dormit ca un meci de fotbal… în două reprize. În prima, echipa adversă, F.C. Coşmarul a atacat furibund, nu ştiu dacă am reuşit să trec de jumătatea terenului…
Se făcea că, în vis, maşina pe care o aveam era decapotabilă. Ăsta e un detaliu irelevant pentru desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, dar găsesc reconfortant gîndul că visul nu a respectat fidel realitatea. Ce a respectat a fost situaţia critică a locurilor de parcare, aici lucrurile păreau să fie identice. Nici în vis n-ai unde să-ţi laşi maşina… Singurul loc pe care am reuşit să-l găsesc a fost fix sub un indicator de staţionare interzisă, în realitate n-aş face aşa ceva, din nou o nepotrivire.
Cînd mă întorc, după un timp, ia maşina de unde nu-i. Primul gînd a fost la parcarea firmei care saltă maşini, aflată din fericire (deocamdată) la cîteva străzi mai încolo. Ajung în locul cu pricina şi încep să-mi caut decapotabila. Nu era. Eu, cel care dormea, probabil eram deja leoarcă de transpiraţie şi îmi închipui că şi foarte agitat. În fine, termin de cercetat parcarea. Fără succes.
Şi cum mai toate experienţele mele onirice se încheie cu cîte o f(r)ază genială sau măcar memorabilă, văzîndu-mă în culmea disperării, vine la mine paznicul parcării şi zice: dom’le, da’ sigur ai parcat-o ilegal?
Cum să răspunzi la aşa ceva altfel decît trezindu-te?…