Încă înainte de a pleca în (deja) obișnuita vacanță la bulgari, lucrările de reabilitare la blocul meu erau în toi. Schelele montate, băieții urcau și coborau pe ele de zor, iar în jurul nostru ningea feeric în luna august cu fulgi de expandat. Din cînd în cînd ningea și cu extrudat, dar asta era o ninsoare mai urîtă...

O veste minunată străbate canalele. Adică media: "Viitura poluantă s-a diluat în Dunăre şi, conform calculelor făcute de specialişti, la intrarea ei în România, apa va avea un nivel al pH-ului în limite normale şi va fi comestibilă", a declarat duminică ministrul Laszlo Borbely.

„Cum și-a lăsat Internetul amprenta peste cultură“ este o leapșă pe care o preiau de la Doulfe, leapșă în care ți se cere să ilustrezi cît mai relevant tema cu o melodie.

Ideea că pe aruncătorul de zoaie îl intimidează curățenia e o mică tîmpenie. Cea mare e să pretinzi că i-ai atras atenția strîngînd după el.

Sau trofeul din vara asta, cînd Andrew Eldritch s-a gîndit să se așeze și el la un suc, chiar lîngă masa noastră. Povestea – asta și cele de dinaintea ei – nu chiar la toamnă, dar ceva mai încolo. Pînă atunci, arunc aceleași și aceleași poze pe unde mă mai ajută distributivitatea să activez online și am reacții mult prea indulgente față de „cronicari“ de festival aduși cu click-ul… Oameni care, înainte să învețe să scrie, ar fi trebuit să învețe să...

– Băi Dane, ăștia din Africa de Sud sînt pe același meridian cu noi… cum dracu’ se întîmplă că meciurile sînt decalate cu o oră?… – Noi sîntem la ora de vară, Denis… – ?… Așa… și ei nu sînt?… – Nu, Denis, pentru că la ei e iarnă…