Imaginați-vă un limbaj în care, în loc să spunem „N-am găsit pe nimeni în cameră“, am spune „L-am găsit pe dl. Nimeni în cameră“

Un foc care arde liniștit în perimetrul unui șemineu sau într-o sobă reprezintă pentru noi o sursă vizibilă de confort. Ne place totul la el: căldura, frumusețea flăcărilor și, dacă nu cumva sîntem alergici, mirosul care invadează aerul înconjurător. Este doar o iluzie...

La nivelul percepției tale, nu ești un trup de celule, organe și atomi; ești conștiință de sine, cu un bagaj de trăiri în permanentă schimbare, trecînd prin diverse stadii de veghe și somn, din leagăn și pînă în mormînt.

Sau de ce e atît de greu de înțeles și de vizualizat „teoria“ darwinistă a evoluției speciilor.

E adevărat, nu trebuie să fii religios ca să fii nebun, însă asta ajută. Dacă ești religios, nu trebuie să fii nebun în sensul clinic al cuvîntului pentru a comite gesturi nebunești.

Cea mai blîndă critică la adresa religiei este în același timp cea mai radicală și cea mai devastatoare: religia e un produs al omului. Nici chiar cei care au fabricat-o nu pot cădea de acord în privința a ceea ce au spus sau făcut profeții, mîntuitorii și mentorii lor.

Dacă un om crede într-un alt Dumnezeu decît noi, credința oarbă poate decreta că acel om trebuie să moară – pe cruce, pe rug, străpuns de sabia unui cruciat, împușcat pe străzile din Beirut sau aruncat în aer într-un bar din Belfast.