Corporaţia ca o bubă plină de puroi

Pretext: unui om căruia îi datorez destul i se cere să se dea la o parte – “subtil”, “discret” şi cu aparenţă de “stepping further in his career”.
Poate a transpirat într-un fel sau în altul, pînă acum, părerea mea despre marile firme şi “idealurile” lor. Sper ca titlul acestui post să elimine orice eventuale incertitudini.
“Valorile companiei” sînt străbătute de un singur fir lung şi roşu: cum să te anuleze cît mai eficient ca individ cu viaţă proprie, cum să-ţi înlocuiască liberul arbitru cu gesturi şi fraze-tip.
Vei fi tentat să te încadrezi în trend. Mai mult, dacă îţi place ceea ce faci, vei fi tentat să crezi că asta are vreo legătură şi cu locul în care o faci sau – şi mai rău – cu oamenii care populează acel loc. Meritul nu mai e al tău ci al firmei… că te pune în valoare, că ţi-a oferit oportunitatea să te afirmi.
Dacă eşti slab te laşi purtat de toate astea. Sau dacă, pur şi simplu, ţi se pare mai uşor să te ataşezi de lucruri care îţi sînt oricum impuse. Devii fidel chiar, uitînd că eşti fidel unei corporaţii nu pînă cînd vrei tu, ci pînă cînd vrea ea. Şi cînd eşti pus pe făraş descoperi că nu mai ai nimic, pentru că tot ce aveai ai băgat “acolo”.
To be continued… eventually