Share This
Iluzia șemineului (Sam Harris)
Mi se pare demn de notat faptul că mulți necredincioși au uitat – dacă au știut vreodată – cum e să te lovească în creștet raționalismul științific. Sîntem, din principiu, deschiși către dovezile palpabile și către argumentele solide și dispuși să le urmăm pînă în pînzele albe. Unii dintre noi și-au clădit cariere pe incapacitatea credincioșilor de a adopta acest tip de atitudine.
M-am confruntat de curînd cu un exemplu de intransigență seculară care le-ar putea da cititorilor mei o idee despre cum se simt oamenii religioși atunci cînd le sînt criticate convingerile. Nu e o analogie perfectă, veți vedea, însă cercetarea riguroasă pe care am desfășurat-o în diverse ocazii sugerează că merită luată în calcul. Numele fenomenului ar putea fi „Iluzia șemineului“.
Mulți oameni consideră că, într-o noapte friguroasă, un foc bine întreținut este una dintre cele mai binefăcătoare plăceri pe care umanitatea ni le-a pus la dispoziție. Un foc care arde liniștit în perimetrul unui șemineu sau într-o sobă reprezintă pentru noi o sursă vizibilă de confort. Ne place totul la el: căldura, frumusețea flăcărilor și, dacă nu cumva sîntem alergici, mirosul care invadează aerul înconjurător.
Îmi pare rău să vă anunț că, dacă gîndiți așa despre focul de lemne, vă aflați într-o eroare nu doar regretabilă, ci și periculoasă. Puteți lua încercarea mea de a vă convinge ca fiind un avertisment public, rețineți însă că fac aici o analogie. Vreau să vă observați reacțiile și să conștientizați starea de negare pe care o simțiți pe măsură ce mă urmăriți.
Datorită faptului că este una dintre cele mai naturale substanțe de pe Pămînt, iar folosirea lui drept combustibil este universală, mulți oameni consideră arderea lemnului ca fiind unul dintre cele mai inofensive lucruri. Să respiri aerul rece de iarnă cu miros de lemn ars pare o experiență incomparabilă cu fumatul sau cu inhalarea noxelor unui camion. Este doar o iluzie…
Iată ceea ce știm din punct de vedere științific: nu există o anumită cantitate de fum provenit de la lemnul ars care să fie bună pentru respirat. Este cel puțin la fel de nociv ca fumul de țigară, probabil mult mai nociv (există studii care au descoperit că potențialul cancerigen este de 30 de ori mai mare). Fumul de la un foc de lemne obișnuit conține sute de compuși recunoscuți drept cancerigeni, mutageni, teratogeni și iritanți pentru sistemul respirator. Cele mai multe dintre particulele generate de lemnul ars sînt mai mici de un micron, ceea ce le face extrem de periculoase pentru plămîni. De fapt, aceste particule sînt atît de fine încît pot evita bariera mucoasei ciliare și pot ajunge direct în fluxul sanguin, devenind astfel un risc pentru inimă. În același timp, particulele atît de mici nu se mai supun sedimentării gravitaționale și rămîn în suspensie timp de săptămîni întregi.
Odată ieșite din șemineu, gazele toxice (benzenul, de exemplu) și particulele care intră în compoziția fumului călătoresc liber prin casa ta și prin casele altora (cercetările au demonstrat că apoximativ 70% din fumul de coș reintră în clădirile vecine). Copiii care trăiesc în case cu șemineuri sau sobe (sau cei din zone în care arderea lemnului este o practică obișuită) suferă mai frecvent de astm, tuse, bronșită, treziri nocturne și disfuncții pulmonare. Inhalarea fumului de lemn ars, chiar și în cantități mici, modifică imunitatea plămînilor, generînd o mai mare susceptibilitate la răceli, gripe și alte afecțiuni respiratorii. Toate aceste efecte sînt suportate în special de către copii și bătrîni.
Tristul adevăr despre arderea lemnului e că focul acela frumos care arde în șemineul tău nu-ți face bine. Nu le face bine nici copiilor tăi. E rău pentru vecinii tăi și pentru copiii lor. În același timp, arderea lemnului este absolut inutilă pentru că, în lumea civilizată, dispunem de metode mai bune și mai curate de a ne încălzi casele. Dacă faci un foc de lemne în Statele Unite, în Europa, Australia sau în oricare altă zonă dezvoltată, e foarte probabil că îl faci din rațiuni recreaționale, din plăcere, iar persistența acestui obicei reprezintă o sursă majoră de poluare în orașele din întreaga lume. Adeseori, fumul provenit din arderea lemnului eliberează în aerul urban particule dăunătoare mai mult decît orice altă sursă.
În lumea civilizată, arderea combustibililor solizi reprezintă un veritabil flagel, depășit ca factor de risc pentru mediu doar de rețelele de canalizare precare. Organizația Mondială a Sănătății a estimat că ea determină în fiecare an aproape 2 milioane de decese premature, considerabil mai multe decît în cazul accidentelor de circulație.
Bănuiesc că vă vin deja în minte cîteva contra-argumente, similare celor pe care avocații religiei le folosesc în discuțiile despre utilitatea și beneficiile credinței. Iată unul dintre ele: oamenii s-au încălzit în jurul focului timp de zeci de mii de ani, iar practica aceasta s-a dovedit a fi de o importanță crucială în supraviețuirea noastră ca specie. Fără foc nu ar exista cultură materială. Nimic nu e mai natural decît să arzi lemne ca să te încălzești.
Destul de adevărat, însă și alte lucruri sînt la fel de naturale, ca de exemplu să mori la „înaintata“ vîrstă de 30 de ani.
Mortalitatea infantilă este și ea extrem de naturală, la fel ca decesele cauzate de boli care acum pot fi prevenite. Să mori mîncat de un leu sau de un urs ar reprezenta, fără avantajele protective ale civilizației, un drept dobîndit prin naștere. Transformarea ta în hrană pentru carnivorele mari te-ar conecta mult mai profund la istoria străveche a speciei noastre decît ar putea vreodată s-o facă plăcerile șemineului. De aproape două sute de ani, prăpastia dintre ceea ce este natural – cu toate nenorocirile inutile pe care le implică termenul – și ceea ce este bun s-a adîncit considerabil. Inhalarea fumului care iese din șemineul vecinului (sau din al nostru) se află acum pe malul celălalt.
Argumentele împotriva arderii lemnului sînt, pînă în cel mai mic detaliu, la fel de clare ca acelea împotriva fumatului. Ba chiar și mai clare, pentru că atunci cînd aprinzi un foc de lemne otrăvești aerul celorlalți pe o rază de kilometri întregi. Și chiar dacă respingi orice imixtiune a statului-dădacă, trebuie să accepți că arderea lemnului din plăcere e imorală și ar trebui declarată ilegală, mai ales în zonele urbane. Prin aprinderea unui foc de lemne generezi un tip de poluare pe care nu o poți controla. Poate fi cea mai senină zi din an – dacă dai foc unei cantități suficiente de lemne aerul înconjurător o va transforma într-o zi proastă la Beijing. Vecinii n-ar trebui să plătească pentru comportamentul tău arhaic și nici nu au la dispoziție vreo metodă prin care el să te afecteze doar pe tine.
Am descoperit că atunci cînd mă prezint cu acest caz chiar și în fața unor persoane educate și întregi la minte, ceea ce pînă atunci era o subtilitate psihologică devine dintr-o dată la fel de evident ca o pereche de pumni încleștați: oamenii nu vor să creadă o iotă. Mulți dintre cei pe care îi întîlnesc își doresc să trăiască într-o lume în care fumul rezultat din arderea lemnului este inofensiv. Sînt chiar hotărîți să trăiască într-o astfel de lume, în pofida faptelor. A încerca să-i convingi că arderea lemnului e un obicei dăunător reprezintă aproape o insultă. Ritualul șemineului e pur și simplu prea reconfortant și prea familiar pentru a fi reconsiderat, iar senzația de relaxare e atît de străveche și de omniprezentă încît nu are cum să fie decît un lucru bun. Alternativa – gaz turnat peste lemn fals – pare un sacrilegiu.
Și cu toate acestea, din punct de vedere științific realitatea e cît se poate de clară: dacă îți pasă de sănătatea familiei tale și de cea a vecinilor, imaginea unui șemineu luminat ar trebui să fie la fel de reconfortantă ca aceea a unui motor diesel torcînd în mijlocul sufrageriei. E timpul să rupem această vrajă și să ardem gaz. Sau să nu mai ardem nimic.
Desigur, dacă semănați cu prietenii mei veți refuza să credeți tot ce am spus aici. Dar vă veți face o idee despre ce avem de înfruntat de fiecare dată cînd combatem religia…
(Articolul în original: http://www.samharris.org/blog/item/the-fireplace-delusion.)
Ce raspunzi unuia care iti spune (triumfator retoric, bineinteles): “Poti sa-mi demonstrezi tu ca Dumnezeu nu exista?” ?
“Nu, nu pot și nici nu simt nevoia să-ți demonstrez inexistența. E mai mult decît suficientă lipsa dovezilor în favoarea existenței. Și dacă tu nu ai nevoie de dovezi ca să CREZI, ce efect ar putea avea asupra ta conceptul de dovadă? Și din nou, dacă nu ai nevoie de dovezi, de ce mi le ceri? Pentru că mintea mea și perceperea realității funcționează pe baza lor? Corect, însă pe baza dovezilor eu emit afirmații, nu negări. Atunci cînd lipsesc dovezile mă abțin de la a face afirmații sau neg. Cam astea sînt mecanismele în lumea reală”.
Raspunsul e perfect logic. Ma indoiesc ca va avea vreun efect insa (cel putin, nu unul pozitiv:). Oricum, e de asteptat doar, credinta adevarata trebuie sa fie “de nezdruncinat” (si asta ar fi o virtute extraordinara). Orice dialog e practic imposibil. Se tot spune ca trebuie sa respecti credinta altuia, da cum naiba sa respect superstitia? Pot eventual sa o tolerez. Ceea ce din pacate nu se poate spune despre atitudinea credinciosilor fata de atei.
Respect credința altuia în aceeași măsură în care respect dreptul fiecăruia de a-și face iluzii confortabile. Și pînă la urmă, dacă e vreo diferență între ele, unde se termină credința și unde începe superstiția?