Optzecișiunu (23)
Luni 6
Pe la 11 am plecat în Titan. S-au schimbat foarte multe acolo. Blocul „meu” e frumos fațadat. Casele din fața lui s-au transformat în blocuri cu 4 etaje. Pe drum am pierdut un ventil dar și fără el roata nu pierde nici un strop de aer. Cînd am venit acasă am plecat cu mama la magazin. Am luat un serviciu de cafea și o paletă de tenis. M-am întîlnit cu Dana colega mea de clasă. Vremea a fost caldă cu cerul variabil.
Marți 7
De dimineață a venit tanti Lili. După ce a plecat și mama m-am dus să caut mingii de ping-pong. Nu are nicăieri. Pînă la urmă am plecat la mamaie. M-am jucat cu Cristi și Simona. Le-am văzut pe Lili și Mari. Mamaie ne-a făcut chec. Cînd am plecat tanti Lili mia dat 1300 de lei să-i dau mamei. Vremea a fost închisă și rece. +18°C. A plouat mult.
Miercuri 8
Azi nu m-am dus la mamaie. M-am dus să-mi iau adidași dar era inventar. Mi-am luat un joc de tenis și un șarpe de plastic. Jocul, după instrucțiuni e frumos dar după aspect e oribil. Cartonul e îndoit, nu are zar și tabela e prost construită. Am jucat ping-pong și am încercat să mă joc și cu tenisul. Vremea a fost noroasă dar mai caldă ca ieri. Dimineață a plouat.
Joi 9
Cînd m-am sculat mama era la piață. Eu am plecat la mamaie s-o văd înainte să plece la mare. Ne-am jucat, am mîncat caise etc. Vremea a fost călduță cu cerul variabil mai mult noros. A căzut și o aversă.
Vineri 10
Azi mamaie trebuie să fie la mare. Aștept cu nerăbdare să dea telefon să-mi spună dacă să vin sau nu. Cu toate că sînt pesimist am scos geamantanul și l-am curățat. Mama crede că vreau să fug. Ziua mi-am petrecut-o jucînd table și tenis. Vremea a fost frumoasă și în curs de încălzire. Nu a plouat.
Sîmbătă 11
Cînd m-am sculat am plecat cu mama să-și ia banii de la servici și apoi am făcut niște cumpărături în eventualitatea că aș pleca la mare. Mi-am luat maieuri, cămăși, un șort și o pijama. Cînd ne-am întors am mîncat și ne-am așezat la TV. Am văzut Dallasul și ne-am culcat. Vremea a fost senină și caldă.
Duminică 12
De dimineață a dat telefon mamaie. Of de cînd așteptam. A zis că e la Hotel Sibiu camera 108. A mai zis că are nevoie de 400 lei de la Olga (sanchi!). Am dat o fugă pînă la Olga dar era lefteră (sanchi). Bombănind ca întotdeauna am plecat la gară. Am fixat trenul de mîine la ora 17:05. Linia patru. Apoi am venit acasă și mi-am făcut o parte din bagaj.