Optzecișiunu (36)
Luni 5
M-am sculat pe la 8 și am plecat la școală. Am vrut să mă asculte la engleză dar nu a fost așa…
Ofelia a observat la mine o notă de tristețe și mi-a spus. Era adevărat dar nu puteam să-i spun că sînt trist că nu m-a luat în seamă sîmbătă seară.
La lucru a fost distracție mare. Numai practică nu am făcut. Ne-a dat să facem niște șaibe. Pe-ale Oanei (și ea e la lucru) i le-am făcut eu și cu Biță.
Vremea a fost de vară tîrzie. +26°C.
Marți 6
Am plecat la școală. Acolo la ora de desen am rîs cu Titi de ma durut burta. La sport în sfîrșit am jucat volei. Am înscris 7 puncte. Am o servă formidabilă. Andrei se dă mare dar nici eu nu mă las mai jos. În rest nimic deosebit. La TV a fost o piesă drăguță.
Vremea a fost călduroasă cu cerul senin. +27°C.
Miercuri 7
M-am sculat tîrziu și am plecat în goană. Azi Ofelia m-a convins să stau cu ea în bancă.
Azi am avut alegeri de grupă. Comandanta a rămas aceiași. Printre exemplele pozitive, diriginta m-a dat și pe mine declarîndu-mă bine crescut. Presupunînd că Ofelia nu știa asta, aștept să-și schimbe purtarea față de mine.
Am venit acasă, am mîncat etc. Vremea a fost f. caldă cu cerul senin. +27°C.
Joi 8
Nici nu a sosit bine toamna și am și început să mă gîndesc la Revelion. La școală ne-a pus la P.A.P. să facem pași de defilare. Sportul l-am făcut într-o oră liberă.
Am observat că deși Ofelia pare la fel de indiferentă, ceilalți îmi acordă destulă atenție. Anda m-a invitat la ziua ei pe 11. La fel și Radu (un tip de la C) pe 17. Nu știu dacă la Anda o să pot să vin. În școală a fost inspecție. La ora de „geo”, Iorga l-a adus pe unul în clasa noastră și l-a bătut măr. Fetele noastre au rămas foarte impresionate.
Azi a fost cald și senin. +26°.
Vineri 9
M-am sculat tîrziu dar am ajuns la școală la timp.
La sport am alunecat și am căzut cu nasul în ciment. Prea mult nu s-a deformat dar am pierdut ceva sînge. Am dat lucrare la matematică și la ecologie. La matematică nu am făcut nimic. La ecologie am făcut ceva.
Ofelia mi-a tras cu cartea în nas și iar m-a dat borșul. Singură a venit la mine să-i dau un caiet în cap.
Azi am vopsit niște panouri de baschet, după ore. Mare noroc că nu m-am pătat mai ales că vopseaua era albă.
Vremea a fost senină dar nu chiar așa de caldă. +24°C.
Sîmbătă 10
Trebuie să fiu la școală la 7,30 deoarece azi sînt de serviciu la sonerie. Scap de istorie, de matematică și de latină.
Ieri seară am jucat cu mama o partidă de șah senzațională. Credea că mă bate și i-am dat un mat tocmai unde nu se aștepta.
Azi trebuia să se dea meciul România-Elveția dar e zi de doliu național. A murit Anwar el Sadat președintele Egiptului.
Și totuși s-a dat. De la școală am venit acasă și apoi am mers la mamaie. Acolo am văzut meciul. Mai tîrziu a venit și mama. Cristi vrea să-și cumpere lanternă dar nu se găsesc nicăieri. Mai tîrziu am plecat.
Vremea a fost călduță. ROMÂNIA-ELVEȚIA 1-2 (ha, ha).
Duminică 11
Ne-am sculat la 8,30. Ne-am uitat la serial și am plecat la tata. Acolo ca de obicei mi-am făcut o baie bună și m-am așezat la televizor. Am mîncat ciorbă de burtă și friptură cu cartofi prăjiți. Am băut bere. Apoi am plecat. Cînd am ajuns acasă am jucat un șah cu mama. Am mîncat bătaie.
Azi a fost o duminică tipică. Vremea a fost puțin mai rece. Dimineață a fost senin, spre seară s-a înorat dar nu a plouat.