Lamb Action Day

Share This

Pascală

Mielul. Paște fericit
Într-o poieniță mică.
Iepurașul, îngrozit,
Îl întreabă:
– Cum adică!?

Nu-ți dai seama că stîrnești
Obiceiuri sîngeroase
Și că poți să o mierlești
Dacă ai carne pe oase?

Tu cît crezi că mai îndură
Ortodocșii de pe-aici,
După două luni de cură
Cu ștevie și urzici?

Vezi că mîine-i sărbătoare
Pe la mesele creștine,
Din trei feluri de mîncare
Doar desertul nu-i cu tine…

Iar bipedul credincios
Nu prea mai știe de glumă.
Cu cît behăi mai frumos
Mai al dracu’ te sugrumă.

– N-am să stau să te ascult,
(își zburli mielul blănița)
Se vede că ești incult,
Mai citește Miorița

Nu conteaza unde sînt,
În stufat sau în friptură.
Important e duhul sfînt
Din prima rîgîitură…