Cît o mai fi rămas din cel care a văzut Barcelona, în martie?

Dacă n-ar fi fost spiritul întreprinzător și extrem de vioi al unui intermediar...

Aș vrea să mă fac odată bine. Să vă văd mai prost, să vă aud mai slab și să vă ia dracu’ cu tot cu clima voastră temperat-continentală.

Să fiu eu oare de vină pentru reacțiile sau replicile aberante ale necunoscuților cu care mă intersectez?

Care here încă nu e gata, nu arată cum m-am gîndit că aș vrea, încă mai are scăpări prin arhive și nici indexarea nu e încă terminată.

Doar că eu, ca să mai scriu cîte un rînd care să nu fie întrutotul cretin sau libidinos, am nevoie de timp.

Ăștia îmi vor supraviețui orice-aș face și dacă i-aș suspecta de inteligență aș zice că de-abia așteaptă... I-am strivit pe toți.

Azi-noapte am dormit ca un meci de fotbal… în două reprize. În prima, echipa adversă, F.C. Coşmarul a atacat furibund, nu ştiu dacă am reuşit să trec de jumătatea terenului… Se făcea că, în vis, maşina pe care o aveam era decapotabilă. Ăsta e un detaliu irelevant...

De dimineață, pe fereastra de la birou, în timp ce-mi administram una dintre cafelele zilei, am zărit cum – vizavi – niște oameni se jucau cu zăpada proaspătă. Erau corporatiști vecini cu noi și, aparent, asemenea nouă. Aruncau unii în alții cu bulgări adunați de pe mașini...