Una semana barceloneta: 3-7

Posted by MeSSeR on Apr 2, 2011 | 1 comment

Luni am reușit să și intrăm în Sagrada, nu neapărat pentru că nu mai era zi de weekend, doar ne-am înființat la coadă ceva mai devreme. După o oră, afluxul devenise fix același ca sîmbătă. Tot luni am reușit să mănînc o paella fără fructe de mare, după ce sîmbătă comandasem același fel și mi s-a adus altceva. Fără eroarea asta n-aș fi mîncat în veci scoici și diverse crustacee și nici n-aș fi descoperit că sînt de fapt comestibile, chiar bune, mai ales dacă sînt udate cu sangria de la mama ei. Aia pe care am încercat-o de cîteva ori în țară e o imitație penibilă. De gustat am mai gustat tortilla española (omletă cu cartofi), patatas bravas (cartofi curajoși?) și crema catalana (un fel de șerbet lichefiat).
Marți a fost ziua concertului Roger Waters. „The Wall Live“, la sala San Jordi. Am intrat cu părul mirosind a „Head & Shoulders“ și am ieșit mirosind a marijuana & hash. Era suficient să dau din cap și să inspir adînc…
Miercuri am vizitat Pueblo Español, un fel de muzeu al satului. Case, căsuțe și mini-castele de pe la 1400-1500, pe străduțe cochete ornate cu portocali în fruct (în floare cred că au fost prin noiembrie-decembrie). Din loc în loc, prăvălii cu suveniruri, ateliere meșteșugărești (sticlării, tiparnițe)  sau terase.
Joi am urcat pînă la Tibidabo, care înseamnă fie parcul de distracții de la poalele bisericii, fie biserica gard în gard cu parcul de distracții. De-abia de aici se poate vedea TOATĂ Barcelona, o panoramă mult mai completă decît ce se poate vedea de pe Montjuïc și Parc Güel.
În fiecare zi din cele șapte am căutat cu privirea o groapă în asfaltul străzilor. N-am găsit. Oamenii de prin părțile astea înlocuiesc pînă și pavajul crăpat. Am căutat un răhățel de cîine sau pisică și n-am zărit decît doi, și ăia aproape doar niște urme vagi pe trotuar. M-am temut de transportul public și de distanțele de pe hartă, ca să descopăr că în realitate „obiectele“ sînt mult mai apropiate decît par, iar pentru un vagon de metrou sau pentru un autobuz nu aștepți mai mult de 3 minute.
Și-a venit și ziua de vineri, cînd n-aș mai fi plecat. Ciudat e cum un un oraș atît de mare îți poate intra cu totul în suflet, nu doar cu cîteva locuri, imagini sau întîmplări. Mi s-a mai întîmplat să fiu fermecat de ceva și să nu pot exprima în cuvinte experiența. Pentru că am auzit că li se întîmplă și unora mai pricepuți decît mine, disfuncția asta s-ar putea numi, simplu, Barcelona.